De unde a adus Rusia militari pentru a lupta în Siria

De unde a adus Rusia militari pentru a lupta în Siria
Publicat: 15/10/2015, 21:00

Ministrul cubanez al Apărării, generalul Leopoldo Cintra Frias, a vizitat recent Siria, conform unor informații obținute de Institutul Universității din Miami pentru Studii Americano-Cubaneze.

Surse militare de la aeroportul din Damasc au anunțat că două avioane ruse au adus trupe cubaneze în Siria. Militarii cubanezi ar urma să utilizeze tancuri ruse aduse pentru susținerea forțelor subordonate regimului Bashar al-Assad.

Informațiile au fost confirmate de un oficial din cadrul Administrației Barack Obama care a preferat să păstreze anonimatul. Potrivit oficialului american, membri ai forțelor paramilitare și ai unităților speciale cubaneze sunt pe teren în Siria. Militarii cubanezi au participat la stagii de pregătire în Rusia înainte de a fi trimiși în Siria, a precizat oficialul citat.

„Aceste informații nu reprezintă nicio surpriză”, afirmă Jaime Suchlicki, directorul Institutului Universității din Miami pentru Studii Americano-Cubaneze. „Rusia furnizează de zeci de ani echipamente militare Cubei, iar armata cubaneză a oferit susținere operațiunilor sovietice din Africa, în anii 1970”, amintește expertul.

„Acest lucru arată că președintele Cubei, Raul Castro, este interesat mai mult de susținerea unor aliați precum Rusia și Siria decât de continuarea procesului de normalizare a relațiilor cu Statele Unite”, apreciază Suchlicki.

Rusia a lansat la sfârșitul lunii septembrie operațiuni pentru susținerea regimului Bashar al-Assad, anunțând că atacă poziții ale rețelei teroriste Stat Islamic. Statele Unite și NATO au acuzat Rusia că atacă poziții ale insurgenților sirieni, susținuți de Occident. Moscova respinge acuzațiile.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășeste 250.000 de morți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”